49 Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți
50 și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!
51 Ați înțeles voi toate aceste lucruri? – Da, i-au răspuns ei.
52 El le-a zis: – De aceea, orice cărturar care a fost instruit cu privire la Împărăția Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.
53 După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo
54 și a venit în patria Lui. El a început să le dea învățătură oamenilor în sinagoga lor, în așa fel încât aceștia erau uimiți și se întrebau: „De unde are Acest Om înțelepciunea aceasta și puterea de a face minuni?
55 Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui, iar Iacov, Iosif, Simon și Iuda nu sunt oare frații Lui?