9 Regele s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor și a invitaților săi, a poruncit să-i fie dat ce a cerut
10 și a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare.
11 Capul lui a fost adus pe o farfurie și dat fetei, iar aceasta i l-a dus mamei sale.
12 Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul și l-au înmormântat. Apoi s-au dus și L-au anunțat pe Isus.
13 Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, casă fie doar El singur. Dar când mulțimile au aflat lucrul acesta, au ieșit din cetățile lor și s-au luat după El pe jos.
14 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni, I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe cei bolnavi.
15 Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: – Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Dă-le drumul mulțimilor să meargă prin sate ca să-și cumpere ceva să mănânce!