29 Când au ieșit din Ierihon, o mare mulțime de oameni L-a urmat pe Isus.
30 Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige: – Ai milă de noi, (Doamne,) Fiul lui David!
31 Mulțimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau și mai tare: – Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!
32 Isus S-a oprit, i-a chemat și i-a întrebat: – Ce vreți să fac pentru voi?
33 Ei au răspuns: – Doamne, să ne fie deschiși ochii!
34 Lui Isus I s-a făcut milă de ei și le-a atins ochii. Imediat ei și-au recăpătat vederea și L-au urmat.