27 Apoi a luat un pahar și, după ce a adus mulțumiri, l-a dat ucenicilor, zicând: „Beți toți din el,
28 căci acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor.
29 Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu“.
30 După ce au cântat psalmii, s-au dus spre Muntele Măslinilor.
31 Atunci Isus le-a zis: – În noaptea aceasta toți vă veți poticni în Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, iar oile turmei vor fi risipite!“
32 Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.
33 Petru I-a răspuns: – Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!