4 și au uneltit să-L aresteze pe Isus prin vicleșug și să-L omoare.
5 Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“.
6 În timp ce Isus se afla în Betania, în casa lui Simon, leprosul,
7 a venit la El o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu un parfum foarte scump. Ea a turnat parfumul pe capul lui Isus, în timp ce El stătea la masă.
8 Ucenicii însă au fost indignați când au văzut acest lucru și au zis: „Pentru ce risipa aceasta?
9 Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde scump, iar banii să le fie dați săracilor!“
10 Isus știa ce zic ei, așa că le-a spus: „De ce îi cauzați supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine!