49 El a venit imediat la Isus și I-a zis: – Salutare, Rabbi ! Și L-a sărutat.
50 Isus i-a zis: – Prietene, fă potrivit cu ceea ce ești aici să faci!Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus și L-au arestat.
51 Și iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, și-a scos sabia și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i o ureche.
52 Însă Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la loc, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!
53 Sau crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-ar pune chiar acum la dispoziție mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54 Dar cum s-ar împlini atunci Scripturile care spun că așa trebuie să se întâmple?“
55 În ceasul acela, Isus a zis mulțimilor: „Ați ieșit să Mă prindeți cu săbii și ciomege, ca pe un tâlhar? În fiecare zi Mă așezam în Templu și dădeam învățătură, dar nu M-ați arestat!