11 Isus a fost adus deci înaintea guvernatorului. Guvernatorul L-a întrebat: – Ești Tu Împăratul iudeilor? Isus i-a răspuns: – Este așa cum spui.
12 Dar când a fost acuzat de conducătorii preoților și de bătrâni, n-a răspuns nimic.
13 Atunci Pilat I-a zis: – Nu auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?
14 Dar Isus nu i-a răspuns nici măcar cu un cuvânt, spre marea mirare a guvernatorului.
15 Guvernatorul obișnuia ca la fiecare sărbătoare să elibereze pentru mulțime un prizonier pe care-l voiau ei.
16 La acea vreme aveau un prizonier vestit, numit (Isus) Baraba.
17 Așadar, după ce mulțimea a fost adunată, Pilat i-a întrebat: – Pe cine vreți să vi-l eliberez, pe (Isus) Baraba sau pe Isus, Cel numit Cristos?