31 După ce și-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
32 Când au ieșit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, și l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus.
33 Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice și „Locul Craniului“,
34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.
35 După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.
36 Apoi s-au așezat jos și Îl păzeau acolo.
37 Îi puseseră deasupra capului următoarea acuzație: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“.