50 Isus a strigat din nou cu glas tare și apoi Și-a dat duhul.
51 Și iată că draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52 mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au fost înviate.
53 Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și li s-au arătat multora.
54 Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el au văzut cutremurul și cele întâmplate și s-au înspăimântat foarte tare. Ei au zis: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“
55 Acolo mai erau și multe femei care priveau de departe, cele care Îl urmaseră pe Isus din Galileea și Îi slujiseră.
56 Printre ele erau Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov și a lui Iosif – și mama fiilor lui Zebedei.