12 El Își are în mână furca de treierat; Își va curăți aria de treierat și Își va strânge grâul în hambar; pleava însă o va arde într-un foc care nu se stinge“.
13 Atunci Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
14 Însă Ioan încerca să-L oprească spunând: – Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?
15 Isus i-a răspuns: – Lasă să fie așa acum, căci se cuvine să împlinim tot ce este drept. Atunci Ioan a încuviințat.
16 Imediat după ce a fost botezat, Isus a ieșit din apă. Și iată că cerurile (Îi) erau deschise și L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste El.
17 Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!“#+ 3:17 O aluzie la Ps. 2:7 și la Isaia 42:1