2 Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.
3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu observi bârna din ochiul tău?!
4 Sau cum poți să-i spui fratelui tău: «Lasă-mă să-ți scot paiul din ochi!», când iată că tu ai o bârnă în ochiul tău?!
5 Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți paiul din ochiul fratelui tău!
6 Să nu le dați câinilor lucrurile sfinte și să nu vă aruncați mărgăritarele înaintea porcilor, ca nu cumva porcii să le calce în picioare, și apoi câinii să se întoarcă să vă sfâșie.
7 Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide!
8 Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide.