20 De aceea ființele mergeau acolo unde le punea duhul să meargă, încotro le îndruma duhul să meargă, iar roțile se ridicau să li se alăture, deoarece duhul ființelor era în roți.
21 Când ființele mergeau, când se opreau sau când se ridicau de la pământ, li se alăturau și roțile, deoarece duhul ființelor era în roți.
22 Deasupra capetelor celor patru ființe se afla ceva ca o întindere, având sclipirea minunată a cristalului, ce se așternea în înălțime, deasupra capetelor lor.
23 Dedesubtul întinderii, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă, fiecare ființă având câte două aripi cu care se acoperea.
24 Am auzit bătaia aripilor lor când se mișcau, aceasta fiind ca vuietul unor ape mari, asemenea glasului Celui Atotputernic, asemenea unui vuiet de furtună, asemenea zgomotului unei oștiri. Când ființele se opreau, își lăsau aripile în jos.
25 Vuietul se auzea de deasupra întinderii care era peste capetele lor; când ființele se opreau, își lăsau aripile jos.
26 Peste întinderea aflată deasupra capetelor lor se afla ceva asemănător cu un tron, având strălucirea pietrei de safir, iar deasupra a ceea ce părea a fi un tron se afla cineva care la înfățișare era asemănător cu un om.