Ezechiel 40 NTR

Noul Templu

1 În al douăzeci și cincilea an al exilului nostru, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani de la cucerirea cetății, chiar în ziua aceea, mâna Domnului a fost peste mine și m-a dus acolo.

2 M-a adus, în vedenii dumnezeiești, în țara lui Israel și m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt; în partea de sud a acestuia se afla ceva ca structura unei cetăți.

3 M-a adus acolo și iată că în acel loc se afla un bărbat a cărui înfățișare era ca cea a bronzului; el stătea la poartă și avea în mâini o funie de in și o trestie de măsurat.

4 Bărbatul mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, privește cu atenție, ascultă cu băgare de seamă și ia aminte la tot ceea ce-ți voi arăta, căci ai fost adus ca să ți se arate aceste lucruri! Fă cunoscut Casei lui Israel tot ceea ce vezi!“

Poarta de răsărit a curții exterioare

5 Am văzut un zid în afara Casei, de jur împrejur, iar în mâna bărbatului era o trestie de măsurat de șase coți. Cotul acesta era mai lung cu un lat de palmă decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului și era de o trestie, iar înălțimea lui – tot de o trestie.

6 S-a dus la poarta care era în partea de răsărit, a urcat pe trepte și a măsurat pragul porții. Era de o trestie lățime. Celălalt prag era tot de o trestie lățime.

7 Fiecare odaiede la poarta de răsărit era de o trestie lungime și o trestie lățime, iar între odăi era o distanță de cinci coți. Pragul porții de lângă porticul porții ce dădea înspre curtea interioară a Casei era de o trestie lățime.

8 A măsurat porticul porții,

9 iar acesta avea o lungime de opt coți; ușorii ei aveau o grosime de doi coți. Porticul porții dădea înspre curtea interioară a Casei.

10 Odăile de la poarta de răsărit erau trei de-o parte și trei de cealaltă parte. Măsurile lor erau aceleași. De asemenea, și măsura ușorilor era aceeași, atât a celui dintr-o parte, cât și a celui din cealaltă parte.

11 A măsurat deschizătura porții; aceasta era largă de zece coți, iar lungimea pasajului porții lățimea pasajului porții era de treisprezece coți.

12 Înaintea odăilor de pe o parte era un zid de un cot, iar înaintea odăilor de pe cealaltă parte era un zid tot de un cot. Fiecare odaie avea șase coți pătrați, atât cele de pe-o parte, cât și cele de pe cealaltă parte.

13 A măsurat lățimea porții, de la zidul exterior al unei odăi până la zidul exterior al odăii opuse. Era o distanță de douăzeci și cinci de coți, deschizăturile odăilor aflându-se față în față.

14 A măsurat partea interioară a porții, de-a lungul zidului, și a găsit șaizeci de coți; a măsurat până la porticul care dădea înspre curte.

15 Din fața porții de la intrare până în fața porticului porții interioare erau cincizeci de coți.

16 Odăile, precum și zidurile lor dinăuntrul porții, de jur împrejur, aveau niște ferestre înguste. De asemenea, și porticul avea ferestre înspre interior, de jur împrejur. Pe zidurile dintre odăi erau gravați palmieri.

Curtea exterioară

17 Apoi m-a dus în curtea exterioară. Și iată că acolo erau niște odăi și un paviment care fusese făcut de jur împrejurul curții. Erau treizeci de odăi de-a lungul pavimentului.

18 O serie de porți mărgineau pavimentul care se întindea pe toată lungimea acestora. Acesta era Pavimentul de Jos.

19 A măsurat distanța din fața porții de jos până în capătul celălalt al curții interioare și a găsit o sută de coți, atât în partea de răsărit, cât și în partea de nord.

Poarta de nord a curții exterioare

20 După aceea a măsurat lungimea și lățimea porții din partea de nord a curții exterioare.

21 Odăile ei, în număr de trei de o parte și trei de cealaltă parte, zidurile dintre odăi și porticul ei aveau împreună aceeași măsură ca cele de la poarta dintâi, și anume cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime.

22 Ferestrele ei, porticul ei și palmierii gravați pe ziduri erau de aceeași mărime ca cele de la poarta de răsărit. La ea se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora.

23 În fața porții de nord era o poartă înspre curtea interioară, ca și la poarta de răsărit. A măsurat de la o poartă la alta și erau o sută de coți.

Poarta de sud a curții exterioare

24 M-a dus apoi în partea de sud și iată că și în partea de sud era o poartă. I-a măsurat ușorii și porticul și aveau aceeași măsură ca a celorlalte.

25 Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur, de mărimea celorlalte ferestre, și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.

26 La poartă se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. Pe zidurile dintre odăi erau gravați palmieri, atât pe cele de pe-o parte, cât și pe cele de pe cealaltă parte.

27 Curtea interioară avea și ea o poartă înspre sud. El a măsurat înspre sud, de la o poartă la alta, și a găsit o sută de coți.

Poarta de sud a curții interioare

28 După aceea m-a dus în curtea interioară, la poarta de sud. A măsurat poarta de sud și avea aceeași măsură ca a celorlalte.

29 Odăile ei, zidurile dintre odăi și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.

30 (De jur împrejur existau porticuri care aveau o lungime de douăzeci și cinci de coți și o adâncime de cinci coți.)

31 Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe ușorii ei erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.

Poarta de răsărit a curții interioare

32 M-a dus apoi în curtea interioară, la poarta de răsărit. A măsurat poarta și avea aceeași măsură ca a celorlalte.

33 Odăile ei, zidurile dintre odăi și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.

34 Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe ușorii ei, de-o parte și de alta erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.

Poarta de nord a curții interioare

35 M-a dus apoi la poarta de nord. A măsurat-o și avea aceeași măsură ca a celorlalte. La fel era și cu

36 odăile ei, cu zidurile dintre odăi, cu porticul ei și cu ferestrele aflate de jur împrejur. Poarta avea o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.

37 Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe ușorii ei, aflați de-o parte și de alta, erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.

Odăile pentru pregătirea jertfelor

38 Era o odaie care avea intrarea în porticul porții; acolo trebuiau spălate arderile de tot.

39 În porticul porții se aflau două mese pe o parte și două mese pe cealaltă parte. Pe aceste mese erau înjunghiate arderile de tot, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină.

40 Lângă peretele exterior al porticului, cum se urcă înspre intrarea porții de nord, erau două mese, iar lângă celălalt perete exterior al porticului porții erau alte două mese.

41 Așadar, erau patru mese de o parte a porții și patru mese de cealaltă parte, în total opt mese pentru înjunghierea jertfelor.

42 De asemenea, mai erau patru mese din pietre cioplite pentru arderile de tot, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate și înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele cu care se înjunghiau arderile de tot și celelalte jertfe.

43 Rasteluri duble de un lat de palmă erau fixate pe perete de jur împrejur. Pe mese trebuia așezată carnea jertfelor.

Odăile preoților

44 În partea din afară a porții interioare, în curtea interioară, erau două odăi, una la poarta de nord, cu fața spre sud, iar cealaltă la poarta de sud, cu fața spre nord.

45 El mi-a spus: „Această odaie care dă spre sud este a preoților responsabili cu supravegherea Casei,

46 iar odaia care dă spre nord este a preoților responsabili cu slujba de la altar. Aceștia sunt fiii lui Țadok, singurii dintre urmașii lui Levi care se pot apropia de Domnul ca să-I slujească.“

47 A măsurat apoi curtea care avea o suprafață pătrată: avea o sută de coți lungime și o sută de coți lățime. Altarul se afla în fața Casei.

Templul

48 M-a dus la porticul Casei și a măsurat ușorii porticului. Fiecare avea cinci coți grosime, atât cel de pe-o parte, cât și cel de pe cealaltă parte. Lățimea intrării era de paisprezece coți, iar cea a zidurilor laterale de trei coți.

49 Lungimea porticului era de douăzeci de coți, iar lățimea de doisprezece coți; se ajungea la el urcând pe zece trepte, iar lângă ușori erau doi stâlpi, unul de-o parte și altul de cealaltă parte.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48