10 Cele patru roți aveau aceeași înfățișare, fiecare având aspectul unei roți care se afla în mijlocul altei roți.
11 Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcții fără să se rotească în mers, căci, încotro era îndreptat capul fiecărui heruvim, într-acolo mergeau și ele, fără să se rotească în mers.
12 Tot trupul heruvimilor, inclusiv spatele, mâinile, aripile și roțile – cele patru roți ale lor – era plin de ochi de jur împrejur.
13 Am auzit că roțile erau numite Galgal .
14 Fiecare heruvim avea patru fețe: prima față era de heruvim, a doua față era de om, a treia față era de leu, iar a patra față era de vultur.
15 Apoi heruvimii s-au ridicat. Erau aceleași ființe pe care le văzusem la râul Chebar.
16 Când mergeau heruvimii, mergeau și roțile alături de ei, iar când își ridicau aripile ca să se înalțe de la pământ, roțile rămâneau tot în apropierea lor.