13 În timp ce profețeam, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci am căzut cu fața la pământ și am strigat cu glas tare, zicând: – Ah, Stăpâne Doamne , vei nimici Tu chiar și rămășița lui Israel?
14 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
15 – Fiul omului, frații tăi, frații tăi dintre rudele tale și toată Casa lui Israel dinexil, toți aceștia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: „S-au îndepărtat de Domnul! Nouă ne-a fost dată țara aceasta în stăpânire!“
16 De aceea spune despre ei astfel: „Așa vorbește Stăpânul Domn : «Deși i-am dus departe printre neamuri și i-am împrăștiat în țări străine, totuși le-am fost un Lăcaș, pentru o vreme, în țările în care au mers.»“
17 De aceea să le spui astfel: „Așa vorbește Stăpânul Domn : «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și vă voi da țara lui Israel.»
18 Când vor sosi în ea, vor scoate de acolo toți idolii și toate urâciunile.
19 Le voi da o inimă neîmpărțită și voi pune în ei un duh nou. Voi scoate inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne,