19 M-ați necinstit înaintea poporului Meu pentru câțiva pumni de orz și pentru câteva bucăți de pâine. Înșelându-mi poporul prin minciunile pe care le-a auzit, ați ucis niște suflete care n-ar fi trebuit să moară și ați lăsat în viață niște suflete care n-ar fi trebuit să trăiască!’»
20 De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Ciucurii voștri, cu care ați vânat sufletele ca pe păsări, îi voi smulge de pe mânecile voastre și voi da drumul sufletelor, adică sufletelor pe care le-ați vânat ca pe păsări.
21 Vă voi smulge voalurile și-Mi voi izbăvi poporul din mâinile voastre. Nu va mai fi prada voastră și veți ști atunci că Eu sunt Domnul.
22 Pentru că ați întristat inima celui drept cu o minciună, deși Eu nu am îndurerat-o, pentru că ați întărit mâinile celui rău ca să nu se întoarcă de la calea lui cea rea și să trăiască,
23 de aceea nu veți mai avea viziuni deșarte și nici nu veți mai rosti preziceri. Îmi voi izbăvi poporul din mâna voastră și veți ști astfel că Eu sunt Domnul. »“