39 Te voi da în mâinile lor, astfel că ei îți vor dărâma sanctuarele cele înalte, îți vor zdrobi înălțimile, te vor dezbrăca de hainele tale, îți vor lua minunatele tale podoabe și te vor lăsa goală și neacoperită.
40 Vor veni împotriva ta în grup, te vor ucide cu pietre și te vor tăia cu săbiile.
41 Îți vor da foc caselor și te vor judeca înaintea multor femei. Voi pune astfel capăt prostituției tale și nu îți vei mai plăti iubiții.
42 Apoi voi da odihnă furiei Mele îndreptate împotriva ta și voi îndepărta de la tine gelozia Mea; Mă voi liniști și nu voi mai fi mânios.
43 Pentru că nu ți-ai amintit de zilele tinereții tale, ci M-ai stârnit prin toate aceste lucruri, iată că și Eu voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Stăpânul Domn , și nu vei mai săvârși nelegiuiri cu toate urâciunile tale.
44 Iată că toți cei ce spun zicători, vor spune despre tine următoarea zicală: ‘Precum e mama, așa e și fiica!’
45 Tu semeni cu mama ta, care s-a scârbit de soțul și de fiii ei, și semeni cu surorile tale, care s-au scârbit de soții și de fiii lor. Mama voastră a fost hitită, iar tatăl vostru – amorit.