46 Sora ta cea mare a fost Samaria. Ea locuia la nord de tine împreună cu fiicele ei. Sora ta cea mică a fost Sodoma. Ea locuia la sud de tine împreună cu fiicele ei.
47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor și ai săvârșit urâciunile lor, ci, ca și cum atât ar fi fost prea puțin, te-ai stricat mai mult decât ele în toate umbletele tale.
48 Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn , că sora ta, Sodoma, și fiicele ei n-au făcut ceea ce tu și fiicele tale ați făcut.
49 Iată care a fost nelegiuirea surorii tale, Sodoma: era mândră, îmbuibată de hrană, ea și fiicele ei trăind în lâncezeală și nepăsare. Ele nu sprijineau mâna săracului și a nevoiașului.
50 S-au îngâmfat și au săvârșit urâciuni înaintea Mea. Când am văzut ce fac, le-am îndepărtat.
51 Iar Samaria nu a păcătuit nici pe jumătate din cât ai păcătuit tu. Urâciunile tale au fost mai multe decât ale lor. De fapt prin toate urâciunile pe care le-ai săvârșit, le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte.
52 De aceea poartă-ți și tu rușinea cu care le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte! Căci păcatele tale, care te-au făcut mai vrednică de dispreț decât ele, le-au făcut pe ele să pară mai drepte decât tine! Acum, fii și tu rușinată și poartă-ți rușinea care le-a făcut pe surorile tale să pară drepte!