15 Pentru ca inimile să se descurajeze și mulți să se poticnească, am pus sabia pentru înjunghierela toate porțile lor. Ah, ea este făcută să scânteieze ca fulgerul și este lustruită pentru măcel!
16 Sabie, lovește în dreapta, taie în stânga sau oriunde îți este îndreptat tăișul!
17 Iar Eu voi bate din palme și-Mi voi potoli furia!» Eu, Domnul , am vorbit!“
18 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
19 „Fiul omului, hotărăște două drumuri pe care să vină sabia împăratului Babilonului. Amândouă să iasă din aceeași țară. Apoi fă un semn; fă-l la răscrucea drumului spre cetate.
20 Să faci în așa fel încât unul din drumurile pe care trebuie să vină sabia să treacă prin Raba amoniților, iar celălalt – prin Iuda, prin fortificațiile Ierusalimului.
21 Căci împăratul Babilonului s-a oprit la răscrucea celor două drumuri ca să afle prin ghicit ce trebuie să facă. El scutură săgețile, întreabă terafimii și cercetează ficatul.