20 Să faci în așa fel încât unul din drumurile pe care trebuie să vină sabia să treacă prin Raba amoniților, iar celălalt – prin Iuda, prin fortificațiile Ierusalimului.
21 Căci împăratul Babilonului s-a oprit la răscrucea celor două drumuri ca să afle prin ghicit ce trebuie să facă. El scutură săgețile, întreabă terafimii și cercetează ficatul.
22 În mâna lui dreaptă stă sorțul pentru Ierusalim, ca să pregătească berbecii de fier, să dea ordin să înceapă măcelul, să scoată strigăte de război, să pregătească berbecii de fier împotriva porților, să înalțe rampe de asalt și să zidească întărituri.
23 Dar cei care și-au încălcat jurămintele pe care i le-au făcut vor crede că ceea ce s-a ghicit nu este decât deșertăciune. El însă le va ține minte vina aceasta și îi va prinde.
24 De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Pentru că v-ați făcut vina de pomină, descoperindu-vă nelegiuirile și lăsând astfel să vi se vadă păcatele în toate faptele voastre, pentru că ați făcut aceasta, veți fi prinși.
25 Cât despre tine, păgân și ticălos prinț al lui Israel, căruia ți-a venit ziua, vremea pedepsei finale,
26 așa vorbește Stăpânul Domn : ‘Să i se îndepărteze turbanul! Să i se dea jos coroana! Nimic nu va mai fi la fel. Cel smerit va fi înălțat, iar cel înălțat va fi smerit.