22 Așa cum se topește argintul în mijlocul furnalului, tot așa veți fi și voi topiți în mijlocul Ierusalimului și veți ști că Eu, Domnul , Mi-am revărsat furia peste voi.»“
23 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
24 „Fiul omului, spune-i țării astfel: «Tu ești o țară necurățită, neudată de ploaie în ziua indignării!»
25 Prinții ei uneltesc în mijlocul ei precum leul care răcnește când își sfâșie prada; ei mănâncă suflete și își însușesc bogății și lucruri scumpe, astfel că numărul văduvelor sporește în mijlocul țării.
26 Preoții ei încalcă Legea Mea și întinează lucrurile Mele sfinte; ei nu fac diferență între ce este sfânt și ce este obișnuit și nu învață pe alții să facă diferență între ce este necurat și ce este curat. De Sabatele Mele nu vor să mai audă și astfel Eu sunt necinstit în mijlocul lor.
27 Conducătorii săi sunt în mijlocul ei asemenea lupilor care-și sfâșie prada; ei varsă sânge și pierd suflete ca să obțină un câștig necinstit.
28 Profeții din mijlocul ei au pentru aceștia o tencuială din ipsos– viziuni deșarte și preziceri mincinoase. Ei zic: «Așa vorbește Stăpânul Domn!» Dar Domnul nu le-a vorbit.