1 În al unsprezecelea an, în ziua întâi a lunii, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
2 „Fiul omului, Tirul a zis despre Ierusalim: «Ha! A fost zdrobită poarta popoarelor! Este rândul meu să mă îmbogățesc, căci ea a rămas pustiită!»
3 De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, sunt împotriva ta, Tirule! Voi aduce peste tine multe neamuri, așa cum își aruncă marea valurile.
4 Vor distruge zidurile Tirului, îi vor doborî turnurile, îi vor răzui până și țărâna și o vor lăsa stâncă goală.
5 Va fi doar un loc în mijlocul mării de unde se aruncă năvoadele, căci Eu am vorbit! zice Stăpânul Domn. Va deveni pradă pentru neamuri.
6 Așezările lui de pe țărm vor fi trecute prin ascuțișul sabiei și va ști astfel că Eu sunt Domnul! »
7 Căci așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, aduc din nord împotriva Tirului pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împăratul împăraților, cu cai, cu care, cu călăreți și cu o oștire foarte numeroasă.