18 Prin mulțimea nelegiuirilor tale și a negoțului tău necinstit ți-ai pângărit sanctuarele. De aceea am făcut să iasă un foc din mijlocul tău, care te-a mistuit, și te-am făcut scrum pe pământ, înaintea tuturor celor ce te priveau.
19 Toți cei ce te cunosc dintre popoare sunt înmărmuriți din pricina ta. Ai parte de un sfârșit îngrozitor și nu vei mai exista niciodată!»“
20 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
21 „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre Sidon și profețește împotriva lui.
22 Spune-i că așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, sunt împotriva ta, Sidoane, și de aceea Mă voi slăvi în mijlocul tău! Și vor ști că Eu sunt Domnul , când Îmi voi împlini judecățile împotriva lui și Îmi voi arăta sfințenia în el.»
23 Voi trimite molima în el și vărsarea de sânge pe străzile lui. Cel înjunghiat va cădea în mijlocul lui, răpus de sabia care lovește de jur împrejur. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul.
24 Atunci, pentru cei din Casa lui Israel, nu va mai fi nici un spin care înțeapă și nici un ghimpe care provoacă durere din partea tuturor vecinilor lor care-i disprețuiesc. Și vor ști astfel că Eu sunt Stăpânul Domn.