16 Egiptul nu va mai fi o pricină de încredere pentru Casa lui Israel, ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, când venea să-i ceară ajutorul. Și vor ști astfel că Eu sunt Stăpânul Domn. »“
17 În anul al douăzeci și șaptelea, în prima zi a lunii întâi, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
18 „Fiul omului, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-a pus oștirea să facă o lucrare grea împotriva Tirului. Fiecare cap a fost pleșuvit și fiecare umăr a fost zdrelit, dar nici el, nici oștirea lui nu au căpătat nici o răsplată din Tir pentru lucrarea pe care au înfăptuit-o împotriva cetății.
19 De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, îi dau țara Egiptului lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El îi va duce bogăția, va jefui ce este de jefuit și va prăda ce este de prădat. Aceasta va fi plata oștirii sale.
20 Ca răsplată pentru ceea ce a lucrat împotriva Tirului îi dau țara Egiptului, deoarece s-a ostenit pentru Mine, zice Stăpânul Domn.»
21 În ziua aceea voi înălța puterea Casei lui Israel, iar ție îți voi deschide gura să vorbești în mijlocul lor. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul. “