3 dacă străjerul vede sabia venind împotriva țării și sună din trâmbiță, dând de știre poporului,
4 iar cel care aude sunetul trâmbiței nu ia aminte, atunci sabia va veni și îi va lua viața. Sângele lui să cadă asupra capului lui.
5 Fiindcă a auzit sunetul trâmbiței și nu a luat aminte, sângele lui să cadă asupra lui. Dar dacă ia aminte, își va scăpa viața.
6 Dacă însă străjerul vede sabia venind și nu sună din trâmbiță, astfel că poporul nu este avertizat, iar sabia vine și ia viața cuiva, omul acela va fi omorât din pricina nelegiuirii sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.
7 Tu, fiul omului, ești străjerul pe care l-am pus peste Casa lui Israel. Tu vei auzi cuvântul din gura Mea și le vei da de știre din partea Mea.
8 Când îi voi zice celui rău: «Omule rău, vei muri cu siguranță!», iar tu nu vei vorbi cu cel rău ca să-l avertizezi cu privire la calea lui, omul acela rău va muri din pricina nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
9 Dar dacă tu îl vei avertiza pe cel rău ca să renunțe la calea lui, iar el nu se va întoarce de la umbletele lui, atunci el va muri din pricina nelegiuirii lui, iar tu îți vei scăpa sufletul.»