34 Țara pustiită va fi din nou lucrată și nu va mai fi o pustietate în ochii tuturor trecătorilor.
35 Atunci ei vor spune: ‘Țara aceasta care era pustiită, a ajuns precum grădina Edenului, iar cetățile care zăceau în ruine, pustiite și dărâmate, au ajuns așezări fortificate!’
36 Și neamurile care vor rămâne împrejurul vostru vor ști atunci că Eu, Domnul , am rezidit dărâmăturile și am resădit ce fusese pustiit. Eu, Domnul, am vorbit și voi face întocmai.»
37 Așa vorbește Stăpânul Domn : «Pe lângă toate aceste lucruri Mă voi lăsa înduplecat de cei din Casa lui Israel și iată ce voi face pentru ei: îi voi înmulți pe oameni ca pe o turmă de oi.
38 La fel de numeroase ca turmele pentru jertfe, ca turmele care sunt aduse la Ierusalim la sărbătorile periodice, așa de pline cu turme de oameni vor fi și cetățile lor părăsite. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul. »“