2 M-a pus să umblu peste ele încoace și încolo și iată că pe suprafața văii erau foarte multe oase, oase foarte uscate.
3 Domnul mi-a zis: – Fiul omului, vor putea oare aceste oase să prindă viață? Eu I-am răspuns: – Stăpâne Doamne , Tu știi!
4 Atunci El mi-a zis: – Profețește despre oasele acestea și spune-le: „Oase uscate, ascultați Cuvântul Domnului!
5 Așa vorbește Stăpânul Domn cu privire la oasele acestea: «Iată, voi face să intre suflare în voi și veți prinde viață!
6 Vă voi da tendoane, voi face să crească carne pe voi și vă voi acoperi cu piele; voi pune suflare în voi și veți prinde viață. Și veți ști atunci că Eu sunt Domnul!»“
7 Am profețit așa cum mi se poruncise. În timp ce profețeam, s-a auzit un zgomot ca un huruit. Și iată că oasele s-au apropiat unele de celelalte!
8 M-am uitat și am văzut că aveau deja tendoane pe ele, carnea crescuse pe ele și erau acoperite cu piele; dar încă nu era suflare în ele.