12 Voi prăda ce este de prădat și voi jefui ce este de jefuit. Îmi voi întoarce mâna împotriva acestor ruine locuite din nou și împotriva acestui popor adunat dintre neamuri, care are vite și avuții și locuiește în centrul țării.’
13 Șeba și Dedan, negustorii din Tarșiș și toți leii lui tineri îți vor zice: ‘Vii să prădezi ce este de prădat? Ți-ai adunat mulțimea să jefuiești ce este de jefuit, să-ți însușești argint și aur, să iei vite și avuții, ca să obții o pradă mare?’»
14 De aceea profețește, fiul omului, și spune-i lui Gog că așa vorbește Stăpânul Domn : «Nu-i așa că te vei pregăti în ziua aceea, când poporul Meu, Israel, va locui în siguranță?
15 Atunci vei veni din ținutul tău, din părțile îndepărtate ale nordului, tu și popoarele cele multe împreună cu tine, toți călare pe cai, o mare mulțime, o oștire numeroasă.
16 Gog, vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă țara. În zilele de pe urmă te voi aduce împotriva țării Mele ca să Mă cunoască neamurile, când Mă voi arăta sfânt prin tine înaintea ochilor lor!»
17 Așa vorbește Stăpânul Domn : «Nu ești tu acela despre care am vorbit în vechime prin slujitorii Mei, profeții lui Israel? Ei au profețit atunci ani de-a rândul că te voi aduce împotriva lor.
18 În ziua aceea, în ziua în care Gog va veni împotriva țării lui Israel, zice Stăpânul Domn , Îmi va izbucni furia aprinsă.