7 Apoi îndreaptă-ți fața spre Ierusalimul asediat și profețește împotriva cetății cu brațul descoperit.
8 Să știi că voi pune peste tine funii, ca să nu te poți întoarce de pe o parte pe alta, până ți se vor împlini zilele asediului tău.
9 Ia-ți acum niște grâu, orz, fasole, linte, mei și secară albă și pune-ți-le într-un vas, ca să-ți poți face mâncare din ele pe tot parcursul zilelor cât vei sta culcat pe o parte. Timp de trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
10 Hrana pe care o vei mânca zilnic să fie în greutate de douăzeci de șecheli; să mănânci din ea din când în când.
11 Apa să o bei cu măsură, și anume a șasea parte dintr-un hin; să bei din ea din când în când.
12 Să mănânci pâine de orz și să o coci înaintea lor, folosind fecale de om uscate.
13 Tot la fel de necurată va fi și pâinea pe care o vor mânca israeliții, acolo unde îi voi izgoni, printre neamuri, a mai zis Domnul.