2 M-a scos prin poarta de nord și m-a făcut să ocolesc prin exterior până la poarta exterioară dinspre răsărit. Și iată că apa curgea din partea de sud.
3 Bărbatul acela a ieșit spre răsărit cu o funie de măsurat în mână, a măsurat o mie de coți și apoi m-a trecut prin apă. Apa era până la glezne.
4 A mai măsurat o mie de coți și m-a trecut iarăși prin apă. Apa era până la genunchi. A mai măsurat o mie de coți și m-a trecut din nou prin ea. Apa era până la brâu.
5 A măsurat încă o mie de coți și iată că apa devenise acum un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa crescuse atât de mult, încât se putea înota în ea. Aceasta devenise un râu care nu mai putea fi traversat.
6 El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?“ Apoi m-a luat și m-a adus înapoi pe malul râului.
7 Când am ajuns, am mai văzut că pe malurile râului, de ambele părți, erau foarte mulți copaci.
8 El mi-a zis: „Această apă curge spre ținutul de răsărit, se coboară în Araba și se varsă în mare. Și vărsându-se în mare, apele se vor vindeca.