1 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
2 „Fiul omului, așa îi vorbește Stăpânul Domn țării lui Israel: «Sfârșitul! A venit sfârșitul peste cele patru colțuri ale țării!
3 Acum sfârșitul este peste tine! Voi trimite mânia Mea împotriva ta. Te voi judeca după cum ți-e umbletul și voi pune peste tine povara tuturor urâciunilor tale.
4 Nu mă voi uita cu milă la tine și nu te voi cruța, ci îți voi răsplăti după cum ți-e umbletul și potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Și vei ști astfel că Eu sunt Domnul. »
5 Așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, vine dezastru peste dezastru!
6 Vine sfârșitul! Vine sfârșitul! S-a deșteptat împotriva ta! Iată-l venind!
7 Vine osânda peste tine, locuitor al țării! Vine vremea! Ziua este aproape! Pe munți este panică, nu strigăte de bucurie!