8 El mi-a zis: „Fiul omului, sapă în zid!“ Am săpat în zid până am dat de o intrare.
9 El a continuat: „Intră și uită-te la urâciunile groaznice pe care le fac ei aici!“
10 Am intrat, m-am uitat și am văzut tot felul de chipuri de reptile și de fiare urâcioase și pe toți idolii Casei lui Israel gravați pe zid, de jur împrejur.
11 Înaintea lor stăteau șaptezeci de bărbați dintre bătrânii Casei lui Israel, iar în mijlocul lor stătea Iaazania, fiul lui Șafan. Fiecare avea în mână câte o cădelniță din care se ridica un nor mirositor de tămâie.
12 El mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac bătrânii lui Israel în întuneric, fiecare în odaia idolului său? Căci ei zic: « Domnul nu ne vede! Domnul a părăsit țara!»“
13 Apoi mi-a mai zis: „Vei vedea însă urâciuni și mai mari pe care le săvârșesc ei!“
14 El m-a dus la intrarea Casei Domnului dinspre nord. Și iată că acolo stăteau niște femei care-l plângeau pe Tamuz .