1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoții din Anatot, din teritoriul lui Beniamin.
2 Cuvântul Domnului a venit la el în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda,
3 și în zilele lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea a anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, când locuitorii Ierusalimului au fost duși în captivitate.
4 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
5 – Mai înainte să te fi creat în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte să fi ieșit din pântecele ei, te pusesem deoparte și te făcusem profet al neamurilor.
6 Eu am răspuns: – Ah, Stăpâne Doamne , eu nu știu să vorbesc, căci sunt doar un copil!
7 Însă Domnul mi-a zis: – Nu spune că ești un copil, căci vei merge la toți aceia la care te voi trimite și le vei spune tot ce-ți voi porunci.