1 După aceea, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:
2 „Să nu-ți iei soție și să nu ai în locul acesta nici fii, nici fiice!
3 Așa vorbește Domnul despre fiii și fiicele care se vor naște în locul acesta, despre mamele care-i vor naște și despre tații care-i vor concepe în țara aceasta:
4 «Ei vor muri de boli ucigătoare. Nimeni nu-i va jeli, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi întins pe fața pământului; vor pieri de sabie și de foamete, iar hoiturile lor vor deveni hrană pentru păsările cerului și pentru fiarele pământului.»
5 Căci așa vorbește Domnul: «Să nu intri în nici o casă de jale, să nu mergi să plângi și să jelești cu ei, fiindcă Eu Mi-am retras de la poporul acesta pacea, îndurarea și mila, zice Domnul.
6 Cei mari și cei mici vor muri în țara aceasta și nu vor fi îngropați. Nimeni nu-i va jeli, nimeni nu-și va face tăieturi din cauza lor și nimeni nu-și va rade capul pentru ei.
7 Nimeni nu va frânge pâine pentru cei ce jelesc, ca să-i mângâie pentru cel mort, nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
8 Să nu intri în nici o casă de petrecere ca să te așezi cu ei, să mănânci sau să bei.»
9 Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, sub ochii voștri și în zilele voastre, voi face să înceteze în locul acesta strigătele de bucurie și de veselie, glasul mirelui și al miresei.»
10 Când îi vei spune acestui popor toate aceste cuvinte, ei te vor întreba: «De ce a hotărât Domnul împotriva noastră toate aceste mari nenorociri? Care este nelegiuirea noastră? Ce păcat am săvârșit împotriva Domnului , Dumnezeul nostru?»
11 Atunci să le răspunzi astfel: «Pentru că strămoșii voștri M-au părăsit, zice Domnul , s-au dus după alți dumnezei, le-au slujit și li s-au închinat. Ei M-au uitat și nu au păzit Legea Mea.
12 Iar voi ați făcut și mai rău decât strămoșii voștri. Iată, fiecare dintre voi umblă după încăpățânarea inimii lui rele și nu Mă ascultați.
13 De aceea, vă voi arunca din țara aceasta într-o țară pe care n-ați cunoscut-o, nici voi și nici strămoșii voștri. Acolo veți sluji altor dumnezei zi și noapte, căci nu vă voi arăta îndurare.»
14 Totuși, iată că vin zile, zice Domnul , când nu se va mai zice: «Viu este Domnul , Care i-a scos pe israeliți din țara Egiptului!»,
15 ci se va zice: «Viu este Domnul , Care i-a scos pe israeliți din țara de nord și din toate țările unde îi izgonise!», căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care le-am dat-o strămoșilor lor.
16 Iată, trimit o mulțime de pescari, zice Domnul , care îi vor pescui. După aceea, voi trimite o mulțime de vânători, care îi vor vâna pe toți munții, pe toate dealurile și în crăpăturile stâncilor,
17 căci ochii Mei sunt asupra tuturor căilor lor; ele nu sunt ascunse dinaintea feței Mele, iar vina lor nu este ascunsă de ochii Mei.
18 Mai întâi le voi răsplăti îndoit pentru vina și păcatul lor, fiindcă Mi-au pângărit țara cu formele fără viață ale idolilor lor hidoși și mi-au umplut moștenirea cu urâciunile lor.“
19 „ Doamne , Tăria mea, Cetățuia mea și Refugiul meu în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: «Strămoșii noștri n-au moștenit decât minciună, lucruri fără valoare, care nu le-au fost de nici un folos!»
20 Poate oare omul să-și facă proprii lui zei? Poate, dar aceștia nu sunt Dumnezeu!“
21 „De aceea, iată, îi voi învăța, de data aceasta îi voi face să cunoască mâna Mea și puterea Mea. Atunci vor ști că Numele Meu este Domnul!