Ieremia 23 NTR

Vlăstarul DOMNULUI

1 „Vai de păstorii care distrug și risipesc turma pășunii Mele, zice Domnul.

2 De aceea, așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor care pasc pe poporul Meu: «Pentru că Mi-ați risipit oile, le-ați izgonit și nu le-ați îngrijit, vă voi pedepsi pentru răutatea faptelor voastre, zice Domnul.

3 Eu Însumi voi aduna rămășița turmei Mele din toate țările în care am izgonit-o și o voi aduce înapoi în pășunea ei, unde va rodi și se va înmulți.

4 Voi pune peste ea păstori care o vor paște. Nu îi va mai fi teamă, nici groază și nici o oaie nu va mai lipsi din ea, zice Domnul.»

5 «Iată, vin zile, zice Domnul , când îi voi ridica lui David un Vlăstar drept, un Împărat Care va împărăți cu înțelepciune și Care va face judecată și dreptate în țară.

6 În zilele lui, Iuda va fi mântuit și Israel va locui în siguranță. Va fi cunoscut sub Numele de Domnul , Dreptatea noastră!

7 De aceea, iată, vin zile, zice Domnul , când nu se va mai zice: ‘Viu este Domnul , Care i-a scos pe israeliți din țara Egiptului’,

8 ci: ‘Viu este Domnul , Care a scos și a adus înapoi pe urmașii Casei lui Israel din nord și din toate țările în care îi risipise!’ Atunci ei vor locui în propria lor țară.»“

Mesaj cu privire la profeți

9 Cu privire la profeți: „Inima îmi este zdrobită înăuntrul meu; toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om biruit de vin din cauza Domnului și a sfintelor Lui cuvinte.

10 Țara este plină de cei ce comit adulter; din cauza blestemului țara jelește și pășunile din pustie sunt uscate. Alergarea lor este rea și puterea lor este pentru nelegiuire.“

11 „Căci atât profetul, cât și preotul sunt stricați. Chiar și în Casa Mea le-am găsit răutatea, zice Domnul.

12 De aceea, calea lor va fi precum alunecușul; vor fi împinși în întuneric și vor cădea în el, căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.“

13 „Printre profeții Samariei am văzut următoarea scârboșenie: ei au profețit în numele lui Baal și l-au rătăcit pe poporul Meu, Israel.

14 Printre profeții Ierusalimului am văzut un lucru îngrozitor: ei comit adulter și trăiesc în minciună; îi sprijină pe răufăcători astfel că nici unul nu se întoarce de la răutatea lui. Toți sunt înaintea Mea ca Sodoma, iar locuitorii cetății ca Gomora.“

15 „Așa vorbește Domnul Oștirilor despre profeți: «Iată, îi voi face să se hrănească cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite, căci, prin profeții Ierusalimului, s-a răspândit stricăciunea în toată țara.»“

16 „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Nu ascultați cuvintele pe care vi le profețesc profeții voștri, căci ei vă dau speranțe false; vă spun viziuni inventate de mintea lor, care nu sunt din gura Domnului.

17 Ei spun celor ce Mă disprețuiesc: ‘ Domnul a zis: ‘Veți avea pace’, iar tuturor celor ce trăiesc după încăpățânarea inimii lor le spun: ‘Nu va veni asupra voastră nici un rău!’

18 Dar care dintre ei a fost prezent la sfatul Domnului ca să vadă și să audă Cuvântul Lui? Cine a luat aminte la Cuvântul Lui și l-a ascultat?»“

19 „Iată, furtuna Domnului izbucnește cu mânie, vijelia se năpustește și cade asupra capului celor răi.

20 Mânia Domnului nu se va potoli până când El nu Își va împlini în întregime planurile inimii Lui. În zilele de pe urmă veți înțelege limpede lucrul acesta.“

21 „Nu Eu i-am trimis pe acești profeți, și totuși ei au alergat. Nu Eu le-am vorbit, și totuși ei au profețit.

22 Dacă ar fi fost prezenți la sfatul Meu, ar fi vestit poporului Meu cuvintele Mele și l-ar fi întors de la calea lui cea rea, de la răutatea faptelor lui.

23 Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul , nu și un Dumnezeu de departe?

24 Se poate ascunde cineva în locuri secrete fără ca Eu să-l văd? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile și pământul? zice Domnul.

25 Am auzit ce spun profeții care profețesc minciuni în Numele Meu. Ei zic: «Am avut un vis! Am avut un vis!»

26 Până când vor continua profeții aceștia să profețească minciunile și înșelătoriile minții lor?

27 Ei cred că prin visele pe care și le povestesc unul altuia îl vor face pe poporul Meu să-Mi uite Numele, tot așa cum strămoșii lor Mi-au uitat Numele în favoarea lui Baal.

28 Profetul care a avut un vis să istorisească visul, dar cel care are Cuvântul Meu, să vestească acel Cuvânt întocmai. Căci ce au a face paiele cu grânele? zice Domnul.

29 Nu este Cuvântul Meu ca un foc și ca un ciocan care sfărâmă stânca în bucăți? zice Domnul.

30 De aceea, iată, sunt împotriva profeților care-și fură unul altuia cuvintele așa zis ale Mele, spune Domnul.

31 Da, zice Domnul , sunt împotriva profeților care iau cuvântul lor și-l profețesc drept Cuvânt alMeu!

32 Sunt împotriva celor ce profețesc vise mincinoase, zice Domnul. Ei le istorisesc și rătăcesc astfel pe poporul Meu cu minciunile și cu îndrăzneala lor. Nu Eu i-am trimis și nu Eu le-am poruncit. Ei nu sunt de nici un folos pentru poporul acesta, zice Domnul.

33 Dacă cineva din poporul acesta, sau un profet, sau un preot te va întreba: «Care este oracolulDomnului?», să le spui: «Ce oracol? Vă voi lepăda!», zice Domnul.

34 Iar pe profetul, preotul sau altcineva din popor care va zice: «Acesta este oracolul Domnului!», îl voi pedepsi Eu, atât pe acel om, cât și pe familia lui.

35 Fiecare să zică prietenului sau fratelui său: «Ce a răspuns Domnul?» sau: «Ce a zis Domnul?»

36 Dar să nu mai ziceți: «Acesta este oracolul Domnului!», căci cuvântul celui ce spune acestea, devine propriul lui oracol și astfel voi pervertiți cuvintele Dumnezeului celui Viu, Domnul Oștirilor, Dumnezeul nostru.

37 Deci să zici profetului astfel: «Ce ți-a răspuns Domnul?» sau: «Ce ți-a vorbit Domnul?»

38 Dacă însă veți mai zice: «Acesta este oracolul Domnului!», iată ce spune Domnul : «Pentru că ați folosit cuvintele: ‘Acesta este oracolul Domnului!’, când Eu v-am spus să nu le mai folosiți,

39 iată, vă voi uita de tot și vă voi lepăda din prezența Mea, atât pe voi, cât și cetatea pe care v-am dat-o vouă și strămoșilor voștri.

40 Voi pune peste voi o batjocură și o rușine veșnică, care nu vor fi uitate.»“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52