Ieremia 44 NTR

Condamnarea idolatriei

1 Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toți iudeii care locuiau în țara Egiptului – la Migdol, la Tahpanhes, la Nof și în țara Patros:

2 „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ați văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui Iuda. Astăzi ele au ajuns doar un loc pustiu, unde nu mai locuiește nimeni,

3 din cauza răutății lor. Ei M-au provocat la mânie, ducându-se să ardă tămâie și să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici strămoșii voștri.

4 Deși i-am trimis iarăși și iarăși pe toți slujitorii Mei, profeții, să le spună: ‘Să nu săvârșiți aceste urâciuni pe care Eu le urăsc!’,

5 ei nu M-au ascultat și nu au luat aminte; nu s-au întors de la răutatea lor și n-au încetat să ardă tămâie altor dumnezei.

6 De aceea, furia Mea s-a revărsat și mânia Mea a izbucnit în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, care au devenit în ziua de azi o ruină și un loc pustiu.»

7 Acum, așa vorbește Domnul , Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «De ce vă faceți singuri un rău așa de mare, nimicind astfel din mijlocul lui Iuda bărbați, femei, copii și prunci, și rămânând fără nici o rămășiță?

8 De ce Mă provocați la mânie prin lucrarea mâinilor voastre, arzând tămâie altor dumnezei, în țara Egiptului, unde v-ați dus să locuiți? Vă veți distruge singuri și veți deveni o pricină de blestem și de dispreț printre toate neamurile pământului.

9 Ați uitat relele strămoșilor voștri, relele regilor și ale reginelor lui Iuda și relele pe care le-ați săvârșit voi și soțiile voastre în țara lui Iuda și pe străzile Ierusalimului?

10 Până în ziua de azi ei nu s-au smerit, nu s-au temut și nu au urmat Legea Mea și poruncile pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea strămoșilor voștri.»

11 De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, Îmi îndrept fața împotriva voastră ca să vă fac rău și să nimicesc întreg Iuda.

12 Voi îndepărta rămășița lui Iuda, care s-a dus în țara Egiptului să locuiască acolo. Vor pieri cu toții în țara Egiptului: vor fi uciși de sabie sau de foamete. De la cel mai mic până la cel mai mare vor fi uciși de sabie sau de foamete. Vor deveni o pricină de scârbă și de groază, o pricină de blestem și de dispreț.

13 Îi voi pedepsi pe cei ce locuiesc în țara Egiptului cu sabie, cu foamete și cu molimă, așa cum am pedepsit și Ierusalimul.

14 Nici unul din rămășița lui Iuda, care s-a dus să locuiască în țara Egiptului, nu va scăpa cu viață ca să se întoarcă iarăși în țara lui Iuda, deși va dori să se întoarcă și să trăiască. Nu se vor mai întoarce decât câțiva care vor scăpa.»“

15 Atunci, toți bărbații care știau că soțiile lor ardeau tămâie altor dumnezei, împreună cu toate femeile care erau prezente – o mare mulțime – și cu întreg poporul care locuia în țara Egiptului și în Patros, i-au răspuns lui Ieremia:

16 – Nu vom asculta de mesajul pe care ni l-ai rostit în Numele Domnului ,

17 ci, cu siguranță, vom face ceea ce am promis: vom arde tămâie împărătesei cerului și vom vărsa în cinstea ei jertfe de băutură, așa cum am mai făcut atât noi, cât și strămoșii, regii și conducătorii noștri în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului. Atunci aveam destulă mâncare, eram fericiți și nu vedeam nici o nenorocire.

18 Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului și să vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei, am dus lipsă de toate și am fost uciși de sabie și de foamete.

19 Femeile au adăugat: – Când ardem tămâie împărătesei cerului și vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei, nu știu oare și bărbații noștri că facem turte după chipul ei și vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei?

20 Atunci Ieremia a răspuns întregului popor – bărbaților și femeilor – care-i dăduse acest răspuns:

21 – Oare nu Și-a adus aminte Domnul și nu s-a gândit la tămâia pe care ați ars-o în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, atât voi, cât și strămoșii, regii și conducătorii voștri împreună cu întreg poporul?

22 Când Domnul nu a mai suferit lucrul acesta, din cauza răutății practicilor voastre și a urâciunilor pe care le-ați săvârșit, țara voastră a devenit o pricină de groază și de blestem, un loc pustiit și fără locuitori, așa cum este astăzi.

23 Tocmai pentru că ați ars tămâie și ați păcătuit împotriva Domnului , pentru că nu ați ascultat de glasul Domnului și nu ați păzit Legea, hotărârile și mărturiile Lui, de aceea a venit peste voi această nenorocire pe care o vedeți astăzi.

24 Ieremia a mai zis întregului popor și tuturor femeilor: – Ascultați Cuvântul Domnului , voi, toți cei din Iuda, care sunteți în țara Egiptului.

25 Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Voi și soțiile voastre ați împlinit cu mâinile voastre promisiunea pe care ați făcut-o spunând că veți arde tămâie împărătesei cerului și veți vărsa jertfe de băutură în cinstea ei. Acum dar împliniți promisiunile pe care le-ați făcut și îndepliniți-vă juruințele!“

26 Dar ascultați Cuvântul Domnului , voi, toți cei din Iuda, care locuiți în țara Egiptului: „Jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul , că nimeni din Iuda, dintre cei care locuiesc în țara Egiptului, nu va mai chema Numele Meu, nici nu va mai jura zicând «Viu este Stăpânul Domn!»

27 Căci Eu veghez asupra lor să le fac rău și nu bine; toți cei din Iuda, care sunt în țara Egiptului, vor fi nimiciți de sabie și de foamete până vor muri cu toții.

28 Cei care vor scăpa de sabie și se vor întoarce din țara Egiptului în țara lui Iuda vor fi doar câțiva. Atunci toată rămășița lui Iuda, care s-a dus să locuiască în țara Egiptului, va cunoaște care cuvânt se va împlini: al Meu sau al lor.

29 Semnul, după care veți cunoaște că Eu vă voi pedepsi în locul acesta, zice Domnul , și după care veți ști că planurile Mele de a vă distruge se vor împlini, este următorul, zice Domnul :

30 îl voi da pe faraonul Hofra, monarhul Egiptului, în mâinile dușmanilor lui și în mâinile celor ce caută să-i ia viața, tot așa cum l-am dat și pe Zedechia, regele lui Iuda, în mâinile dușmanului său Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care căuta să-i ia viața.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52