1 Apoi Domnul mi-a zis: – Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea, Eu tot n-aș fi binevoitor cu cei din poporul acesta. Izgonește-i dinaintea Mea! Să plece!
2 Dacă te vor întreba unde să se ducă, să le răspunzi că așa vorbește Domnul: „Cei destinați morții – la moarte; cei destinați sabiei – la sabie; cei destinați foametei – la foamete; și cei destinați robiei – în robie.“
3 Voi trimite împotriva lor patru feluri denenorociri, zice Domnul : sabia, ca să-i ucidă; câinii, ca să-i sfâșie; păsările cerului și fiarele pământului – ca să-i mănânce și să-i distrugă.
4 Îi voi face să fie dezgustători pentru toate regatele pământului, din cauza faptelor lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pe care le-a săvârșit în Ierusalim.
5 „Cui îi va fi milă de tine, Ierusalime? Cine va plânge pentru tine? Cine va veni să te întrebe de sănătate?
6 M-ai respins, zice Domnul , continui să-Mi întorci spatele. De aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug. M-am săturat să mai am milă de tine.“
7 Îi voi vântura cu furca la porțile țării; îi voi lipsi de copii și îi voi distruge pe cei din poporul Meu, căci nu și-au schimbat căile.
8 Văduvele lor vor fi mai numeroase decât nisipul mării. Ziua în amiaza mare voi aduce nimicitorul peste mama celui tânăr; voi face să cadă deodată peste ea chinul și groaza.
9 Cea care născuse șapte fii va fi slăbită, își va da duhul. Soarele ei va apune când este încă ziuă; va fi rușinată și umilită. Pe cei rămași în viață îi voi da pradă sabiei, înaintea dușmanilor lor, zice Domnul.
10 – Vai de mine, mamă, pentru că m-ai născut! Pe mine, om de ceartă și de neînțelegere pentru toată țara. Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut și totuși toți mă blestemă!
11 Domnul a zis: – Cu siguranță te voi elibera, ca să fii fericit. Cu siguranță îi voi face pe dușmanii tăi să te implore în vremurile de nenorocire și de necaz.
12 Poate cineva să frângă fierul – fierul din nord – sau bronzul?
13 Averile și comorile tale le voi da ca pradă, fără preț, din cauza tuturor păcatelor tale săvârșite pe întreg ținutul tău.
14 Te voi face să slujești dușmanilor tăi, într-o țară pe care nu o cunoști, căci focul mâniei Mele s-a aprins și arde peste voi.
15 – Tu știi totul, Doamne! Adu-Ți aminte de mine și ai grijă de mine! Răzbună-mă împotriva celor ce mă persecută! Tu ești îndelung răbdător – nu mă alunga! Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine!
16 Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat. Cuvintele Tale au fost bucuria și desfătarea inimii mele, căci Numele Tău este chemat peste mine, Doamne , Dumnezeul Oștirilor!
17 N-am șezut niciodată în compania petrecăreților, ca să mă înveselesc cu ei. Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine și mă umpluseși de indignare.
18 De ce durerea mea este fără sfârșit? De ce rana mea este incurabilă și refuză să se vindece? Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca o apă care seacă?
19 – Așa vorbește Domnul: „Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou să stai înaintea Mea. Dacă vei rosti cuvinte de valoare, și nu cuvinte de nimic, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, și nu tu să te întorci la ei!
20 Te voi face un zid pentru cei din poporul acesta, un zid tare din bronz. Ei vor lupta împotriva ta, însă nu te vor învinge, căci Eu sunt cu tine ca să te eliberez și să te izbăvesc, zice Domnul.
21 Te voi izbăvi din mâinile celor răi și te voi răscumpăra din palmele celor ce inspiră teamă.“