15 „Ce face preaiubitul Meu în Casa Mea, în timp ce face o mulțime de planuri rele? Ar putea oare carnea sfântă ajertfelorsă îndepărteze de la tine pedeapsa? Căci atunci când faci răul, tu te bucuri!“
16 „ Domnul te-a numit: «Măslin verde, înfloritor și cu fructe frumoase.» Dar, prin vuietul unei mari trosnituri, El îi va da foc, și ramurile lui vor fi zdrobite.
17 Domnul Oștirilor, Care te-a plantat, a decretat nenorocirea împotriva ta, din cauza răutății Casei lui Israel și a Casei lui Iuda, care M-au provocat la mânie, arzând tămâie pentru Baal.“
18 „ Domnul m-a înștiințat și eu am știut. Tu mi-ai arătat atunci faptele lor.
19 Dar eu eram ca un miel blând, dus la măcelărie și nu știam planurile rele pe care ei le făceau împotriva mea, când ziceau: «Să distrugem pomul cu rodul lui, să-l ștergem de pe pământul celor vii, ca să nu i se mai amintească numele.»
20 Dar, Doamne al Oștirilor, Tu, Care judeci cu dreptate, Care cercetezi inima și mintea, lasă-mă să văd răzbunarea Ta asupra lor, căci Ție Ți-am încredințat cauza mea!“
21 „De aceea, așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care caută să-ți ia viața zicând: «Nu profeți în Numele Domnului , căci vei muri ucis de mâna noastră!»