19 Dar eu eram ca un miel blând, dus la măcelărie și nu știam planurile rele pe care ei le făceau împotriva mea, când ziceau: «Să distrugem pomul cu rodul lui, să-l ștergem de pe pământul celor vii, ca să nu i se mai amintească numele.»
20 Dar, Doamne al Oștirilor, Tu, Care judeci cu dreptate, Care cercetezi inima și mintea, lasă-mă să văd răzbunarea Ta asupra lor, căci Ție Ți-am încredințat cauza mea!“
21 „De aceea, așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care caută să-ți ia viața zicând: «Nu profeți în Numele Domnului , căci vei muri ucis de mâna noastră!»
22 De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor: «Îi voi pedepsi – tinerii lor vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foame.
23 Nici măcar o rămășiță nu le va fi lăsată, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul când vor fi pedepsiți.»“