9 Apoi Domnul mi-a zis: – Este o uneltire între bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului.
10 Ei s-au întors la nelegiuirile cele dintâi ale strămoșilor lor, care au refuzat să asculte cuvintele Mele, și s-au dus după alți dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel și Casa lui Iuda au rupt legământul Meu, pe care-l încheiasem cu strămoșii lor.
11 De aceea, așa vorbește Domnul : „Iată, voi aduce peste ei o mare nenorocire de care nu vor putea scăpa. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta!
12 Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să-i cheme pe zeii cărora le aduc tămâie, dar aceștia nu-i vor izbăvi în timpul nenorocirii.
13 «Iuda, ai tot atâția zei, câte cetăți ai! Și câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare ați înălțat și voi rușinii, altare de tămâiere în cinstea lui Baal !»
14 Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru el, căci nu-i voi asculta când Mă vor chema în ziua nenorocirii lor.“
15 „Ce face preaiubitul Meu în Casa Mea, în timp ce face o mulțime de planuri rele? Ar putea oare carnea sfântă ajertfelorsă îndepărteze de la tine pedeapsa? Căci atunci când faci răul, tu te bucuri!“