11 „Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le-a ouat, așa este omul care câștigă bogății pe nedrept. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui, iar la urmă nu va fi decât un nebun.
12 Tron glorios, înălțat de la început, așa este locul Sanctuarului nostru!
13 Doamne , Nădejdea lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine! Cei care se abat de la Tine vor fi scriși pe pământ, căci Îl părăsesc pe Domnul , Izvorul apelor vii!“
14 „Vindecă-mă, Doamne , și voi fi vindecat! Mântuiește-mă, și voi fi mântuit, căci Tu ești lauda mea!
15 Iată, ei îmi zic: «Unde este Cuvântul Domnului? Să se împlinească dar!»
16 Iar eu, ca să Te urmez, n-am refuzat să fiu păstor, nici n-am dorit ziua nenorocirii, Tu știi. Ce a ieșit de pe buzele mele este descoperit înaintea Ta.
17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu ești refugiul meu în ziua nenorocirii.