2 Chiar și copiii lor își amintesc de altarele lor și de așerele, de lângă copacii verzi și de pe dealurile înalte.
3 Muntele Meu din țară, bogăția ta, toate comorile tale le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale, din cauza păcatelor de pe întreg ținutul tău.
4 Din vina ta vei pierde moștenirea pe care ți-o dădusem. Te voi face să slujești dușmanilor tăi într-o țară pe care nu o cunoști, căci ai aprins focul mâniei Mele, care va arde pentru totdeauna.“
5 „Așa vorbește Domnul: «Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor tăria lui și a cărui inimă Îl părăsește pe Domnul.
6 El este ca un tufiș în deșert, care nu vede venind fericirea. El locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat, unde nu stă nimeni.
7 Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este în Domnul.
8 El este ca un pom sădit lângă ape, care își întinde rădăcinile spre râu. Lui nu-i este frică de căldură și frunzișul lui este întotdeauna verde. În anul secetei nu se îngrijorează și nu încetează să aducă rod.»“