15 Leii răcnesc împotriva lui și își ridică glasurile. Ei îi pustiesc țara; cetățile îi sunt arse și fără locuitori.
16 Chiar și cei din Nof și Tahpanhes ți-au zdrobit creștetul capului.
17 Nu ți-ai provocat tu singur lucrul acesta pentru că L-ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când El te conducea pe cale?
18 Și acum, de ce te duci în Egipt să bei apă din Șihor? De ce mergi în Asiria să bei apă din râu?
19 Răutatea ta te va pedepsi; răzvrătirea ta te va mustra. Vei ști și vei vedea astfel cât de rău și de amar este pentru tine să-L părăsești pe Domnul , Dumnezeul tău, și să nu ai nici o frică de Mine, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor.
20 Deși, demult, ți-am sfărâmat jugul și ți-am smuls legăturile, totuși tu ai zis că nu-Mi vei mai sluji. Pe orice deal înalt și sub orice copac verde te-ai întins ca o prostituată.
21 Eu te sădisem ca o vie aleasă, de cel mai bun soi. Cum de te-ai schimbat și ai devenit înaintea Mea o ramură sălbatică de viță străină?