1 Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului , atunci când regele Zedechia l-a trimis la el pe Pașhur, fiul lui Malchia, și pe preotul Țefania, fiul lui Maaseia, ca să-i zică:
2 „Întreabă-L pe Domnul pentru noi, căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pornit la război împotriva noastră. Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Sale, ca astfel acesta să se depărteze de la noi.“
3 Ieremia le-a răspuns: „Spuneți-i lui Zedechia
4 că așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi întoarce împotriva voastră armele de război care sunt în mâinile voastre și pe care le folosiți ca să luptați împotriva împăratului Babilonului și a caldeenilor care vă asediază de dincolo de ziduri. Eu îi voi strânge în mijlocul cetății acesteia.
5 Eu Însumi voi lupta împotriva voastră cu mână întinsă și cu braț tare, cu mânie, cu furie și cu o mare înverșunare.
6 Îi voi lovi pe locuitorii acestei cetăți – atât pe oameni, cât și pe animale – și vor muri de o molimă cumplită.