6 În zilele lui, Iuda va fi mântuit și Israel va locui în siguranță. Va fi cunoscut sub Numele de Domnul , Dreptatea noastră!
7 De aceea, iată, vin zile, zice Domnul , când nu se va mai zice: ‘Viu este Domnul , Care i-a scos pe israeliți din țara Egiptului’,
8 ci: ‘Viu este Domnul , Care a scos și a adus înapoi pe urmașii Casei lui Israel din nord și din toate țările în care îi risipise!’ Atunci ei vor locui în propria lor țară.»“
9 Cu privire la profeți: „Inima îmi este zdrobită înăuntrul meu; toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om biruit de vin din cauza Domnului și a sfintelor Lui cuvinte.
10 Țara este plină de cei ce comit adulter; din cauza blestemului țara jelește și pășunile din pustie sunt uscate. Alergarea lor este rea și puterea lor este pentru nelegiuire.“
11 „Căci atât profetul, cât și preotul sunt stricați. Chiar și în Casa Mea le-am găsit răutatea, zice Domnul.
12 De aceea, calea lor va fi precum alunecușul; vor fi împinși în întuneric și vor cădea în el, căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.“