1 Acesta este Cuvântul care a venit din partea Domnului la începutul domniei lui Iehoiachim, regele lui Iuda:
2 „Stai în curtea Casei Domnului și spune-le celor ce vin să se închine în Casa Domnului din toate cetățile lui Iuda, toate cuvintele pe care ți le poruncesc; să nu omiți nici un cuvânt.
3 Poate că vor asculta și se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea. Atunci mă voi căi de răul pe care plănuisem să li-l fac din pricina răutății faptelor lor.
4 Să le spui: «Așa vorbește Domnul : ‘Dacă nu Mă ascultați când vă poruncesc să urmați Legea Mea pe care v-am pus-o înainte,
5 dacă nu ascultați cuvintele slujitorilor Mei, profeții, pe care vi i-am trimis iarăși și iarăși și de care nu ați ascultat până acum,
6 atunci voi face Casei acesteia ca lui Șilo și voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.’»“
7 Preoții, profeții și întregul popor l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului.