4 Să le spui: «Așa vorbește Domnul : ‘Dacă nu Mă ascultați când vă poruncesc să urmați Legea Mea pe care v-am pus-o înainte,
5 dacă nu ascultați cuvintele slujitorilor Mei, profeții, pe care vi i-am trimis iarăși și iarăși și de care nu ați ascultat până acum,
6 atunci voi face Casei acesteia ca lui Șilo și voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.’»“
7 Preoții, profeții și întregul popor l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului.
8 De îndată ce Ieremia a terminat de spus tot ceea ce-i poruncise Domnul să spună, preoții, profeții și întregul popor au pus mâna pe el și i-au zis: – Vei muri negreșit!
9 De ce profețești în Numele Domnului și zici: „Casa acesta va ajunge ca Șilo și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori?“ Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în Casa Domnului.
10 Când conducătorii lui Iuda au auzit aceste lucruri, au venit de la palat la Casa Domnului și s-au așezat la intrarea Porții celei Noi a Casei Domnului.