17 Nu-i ascultați, ci slujiți-i împăratului Babilonului ca să trăiți. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o ruină?
18 Dacă ei sunt cu adevărat profeți și dacă este în ei Cuvântul Domnului , atunci să mijlocească la Domnul Oștirilor ca uneltele care au mai rămas în Casa Domnului , în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim să nu fie duse în Babilon.
19 Căci așa vorbește Domnul Oștirilor cu privire la stâlpi, la ‘mare’, la piedestale și la celelalte unelte care au mai rămas în cetatea aceasta
20 și care n-au fost luate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, când i-a dus în captivitate, din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda și pe toți nobilii lui Iuda și ai Ierusalimului;
21 așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele care au mai rămas în Casa Domnului , în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim:
22 ‘Ele vor fi duse în Babilon și vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi și le voi pune în locul acesta.’»“