15 Vă voi da păstori după inima Mea; ei vă vor păstori cu pricepere și chibzuință.
16 În zilele acelea, când vă veți înmulți și veți rodi în țară, zice Domnul , nu veți mai vorbi de Chivotul Legământului cu Domnul. Nimeni nu se va mai gândi la el, nimeni nu-și va mai aminti de el, nimănui nu-i va lipsi și nici nu vor face un altul.
17 În vremea aceea, Ierusalimul va fi numit Tronul Domnului. Toate neamurile se vor aduna la Ierusalim în Numele Domnului și nu-și vor mai urma încăpățânarea inimilor lor rele.
18 În zilele acelea, Casa lui Iuda se va întovărăși cu Casa lui Israel și vor veni împreună din țara de nord, în țara pe care am dat-o drept moștenire strămoșilor lor.
19 Îmi spuneam: ‘O, cum te voi pune în numărul fiilor Mei și-ți voi da drept moștenire o țară plăcută, cea mai frumoasă moștenire dintre neamuri!’ Mă gândeam că Mă vei numi Tată și nu te vei mai abate de la a Mă urma.
20 Însă, așa cum o femeie este necredincioasă soțului ei, tot așa Mi-ai fost și tu necredincioasă, casă a lui Israel, zice Domnul.»“
21 „Un vuiet se aude pe înălțimi: sunt plânsetele și rugămințile de iertare ale israeliților, din cauză că și-au pervertit căile și L-au uitat pe Domnul , Dumnezeul lor.“