3 Căci iată, vin zile, zice Domnul , când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel și Iuda. Îi voi aduce înapoi în țara pe care le-am dat-o strămoșilor lor și o vor stăpâni.»“
4 Acestea sunt cuvintele pe care Domnul le-a rostit cu privire la Israel și Iuda:
5 „Așa vorbește Domnul : «Se aud strigăte de teamă, de spaimă și nu de pace.
6 Întrebați și luați aminte! Poate un bărbat să nască? Atunci de ce-i văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie în durerile nașterii? De ce au pălit?
7 Vai, ce îngrozitoare va fi ziua aceea! N-a mai fost niciodată vreuna ca ea! Va fi o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.
8 În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, voi sfărâma jugul de pe gâtul lor, le voi rupe legăturile și străinii nu îi vor mai înrobi.
9 În schimb, vor sluji Domnului , Dumnezeul lor, și împăratului lor David, pe care li-l voi ridica.